De la autor: Uciderea copiilor ca indicator al sănătății mintale a civilizației. Pentru mine, razboiul civilizatiilor din Libia, din punct de vedere psihologic, este un activator al instinctelor de protectie care erau latente in pace si liniste, luptand cu instinctele inerente atat barbatilor cat si femeilor. Mai ales când vine vorba de uciderea în masă a copiilor și femeilor. Instinctele noastre sunt înfrânate de „paradigma” culturală și de credințele poporului nostru. Gradul de „fierbere” al instinctelor este astfel încât parantezele și cadrul de izolare sunt aproape de rupere. Schizofrenia civilizată a lumii occidentale, într-o criză de paranoia, a scos un cuțit de avion și, fluturându-l, taie copii. Oamenii morți sovietici se apără de psihotraumă evidentă într-un mod clasic, în stilul psihanalizei la o fermă de struți. Ignorat, „casa este la margine, nu am nevoie de ea”, capul sus până la umerii în pământ. Dar eu, ca psiholog, știu că apărarea psihologică și cea de struț sunt nevrotice. Ne fac rău și ne așteaptă rândul în drum spre abator. Și dacă nu avem ocazia să influențăm cu adevărat rezultatul situației, care ar fi întotdeauna o condiție ideală de ieșire, atunci putem REACȚIONA. Reacționează cu „Eul” tău emoțional, lăsându-ți psihicul sănătos, viu și capabil de ACȚIUNE Iar unul dintre tipurile atât de răspuns, cât și de acțiune este RUGĂCIUNEA colectivă. „Eul” tău nu a adormit și nu și-a acoperit ochii cu palmele în așteptarea de a evita groaza. ACȚIUNEA SALVAJĂ! Dacă ACȚIONEZ, sunt viu și puternic, iar psihicul meu este sănătos. Iar psihicul, inconștientul colectiv al civilizației mele, este sănătos. Această fotografie arată expresia unui bătrân cu adevărat pe chipul unui băiețel libian. Textul integral al poeziei și rugăciunii este postat pe blogul meu - https://www.b17.ru/blog/molitva_za_detey_dzamahirii/